27
Oct
09
#include “stderr.h”
Cand am deschis ochii am vazut o balena care arata ca un urs panda si dansa dansuri medievale imbracata in armura de cavaler “a la Cervantes” sub un curcubeu intens colorat. Si-am inchis ochii la loc ca sa nu ma muste.
Alergam ca prostu’ pe stradutele din oras fara sa-mi pot dezlipi pleoapele. Blocurile erau tot mai aproape si aerul tot mai cald. Ma urmarea un monstru metalic cu jet-pack si ninja-rope si am alunecat printre o mina si un butoias verde in grota de la marginea prapastiei.
Tot nu puteam sa imi deschid ochii asa ca am comandat un airstrike. Butoiasul a explodat iar eu am cazut in apa. Totul era colorat foarte frumos si la fund se vedea Atlantida iar in mintea mea il auzeam pe Platon lingandu-l in cur pe Socrate in timp ce-l biciuia pe Aristotel.
Am gandit ca e prea dubioasa asocierea grecilor cu viteza cu care ma scufundam si-a disparut tot, mai putin apa. S-a adancit haul in josul meu iar la fundul lui scria cu luminite rosii si verzi GROAPA MARIANELOR. Atunci a aparut o sirena care inota de-jos-in-sus, si mi-a spus ca daca nu ma cheama Mariana, ar fi cazul sa ma duc cu ea. Si-atunci i-am zi: “Bai pisi! Tu nu vezi ca incerc sa inot de-jos-in-sus da’ nu-mi iese decat de-sus-in-jos?! Esti proasta sau ce?!”, iar ea s-a enervat si-a disparut si ea si apa si tot. Si-ncepusem sa cad in nimic.
Cand eram foarte aproape de viteza mea limita, a aparut Icar dar cu vocea lui Platon cand il biciuia pe Aristotel si mi-a spus ca-s prea bou, ca de ce m-am dus prea aproape de soare, ca de ce nu mi-am luat aripi de la fly-o-mattic, ca si el a avut de-astea de ceara [si pac, m-am trezit cu aripi de ceara] si ca astea nu fac treaba, ca macar o parasuta puteam sa-mi iau… si-atunci i-am raspuns: “am refuzat sirena ba! de-aia n-am parasuta”, si i s-a facut mila de mine si mi-a dat o conserva de mancare pentru pisici pe care scria “mancare pentru pisici”.
Nu stiu ce era in ea, dar am inceput sa zbor. Am rupt aripile de ceara de pe mine si-am zburat sus-sus-de-jos-in-sus. Asta e un combo pe care numa’ la level 30 poti sa-l faci asa ca mi-am dramuit stamina si am aterizat la bere pentru ca mai aveam 2 la viata.
M-au tarat astia la baie si m-au asezat in fata unei inventii neo-tehnologice cu un shtutz argintiu cu doua butoane, unu rosu (probabil pentru viata) si unul albastru pentru mana. Au dat drumu la mana lichida si m-am simtit iar zmeu. Am deschis ochii si eram intr-un hublou spatial dansand ceardas cu fratii mei mongoli.
Ma ia Gingis-han de mana si-mi prezinta fata lui cea mare care era cheala pentru ca nu gasise mieluselul purpuriu, si-am zis ca n-o iau ca e cheala pentru ca n-a gasit mielul purpuriu, si-atunci mi-a prezentat-o pe cea mijlocie, dar era si ea cheala pentru ca nu gasise mieluselul purpuriu, si-am zis ca n-o vreau nici pe asta pentru ca e cheala ca n-a gasit mieluselul purpuriu, si-atunci mi-a prezentat-o pe fata cea mica, dar au intrat mascatii peste noi si l-au arestat pe Gingis-Han pentru ca de fapt era peste urmarit prin interpol, si l-au mai acuzat ca-si obliga fetele sa se prostitueze.
Cat bateau astia la el ca la fasole m-am ridicat pe singurul meu picior metalic functional, m-am uitat catre Gingis-Han, dar mai ales catre fetele lui care aveau niste ochi mari si par ca a lu’ Naruto, si le-am spus: “I’ll be back!”. Sincer vroiam sa ma intorc, dar m-a sunat un amic sa ma roage sa merg cu el la pescuit si-am zis: “bine”. Asa am prins eu pestisorul auriu care avea o singura dorinta. Si i-am indeplinit-o, desi mi-a fost foarte greu sa fac sex cu el pentru ca era foarte stramt. SI PE CUVANTUL MEU DOMNU’ PROCUROR, CAND M-AM TREZIT ERA O FETITA DE 13 ANI…
Eu nu-s ancorat in politica prea tare, dar in momentele in care niste petarde imi decid viitorul, sunt pe marginea scaunului si cu ochii beliti in ecran.
De data asta, s-au strans o mana de oameni nu prea inteligenti si fara carisma obligatorie unui candidat la presedentie. Restul de candidati, fie sunt inexistenti de fapt, fie e nebun de legat.
ASADAR, propun o treaba. Tocmai am discutat cu colegu’ meu si-am facut un pariu pe un milion de dolari cine iese presedinte. N-am sa divulg preferintele noastre, dar va invit si pe voi sa votati.
Care este miza:
Milionul de dolari este la misto bine-nteles.
Este o bancnota desenata de mine, cu spatiul pentru bustul presedintelui lasat liber.
Ma angajez sa fac caricatura viitorului presedinte.
Cine ghiceste viitorul presedinte primeste din partea mea cate o copie. [pe mail sau in mana... sau prin posta daca s-or gasi zmei care sa-mi lase comentarii cu adresa lor, pe care nu le voi face publice]
Regulile:
Votezi in poll si dai comentariu la blog cu candidatul pe care l-ai ales. Daca vrei sa-ti pastrezi identitatea ascunsa, atunci trece la mail adresa pe care o folosesti. Nu de alta, dar sa te pot gasi. Sa-ti dau milionul de dolari din care vei supravietui urmatorul mandat de incompetent presedinte, al cui o fi.
Bancnota:
Deocamdata, asta e versiunea in pix, facuta in cele 10-15 minute cat am fumat o tigara. Am s-o trag in si-n tus, da’ am postat-o sa vedeti ca e pe bune.
Sa-ncepem cu partea trista:
07
Oct
09
Nampula
din pacate articolul asta este un ciot: http://ro.wikipedia.org/wiki/Nampula
puteti citi mai multe in varianta in limba engleza. :)
Caroline Cowan describes living in Nampula, Mozambique – which she says is not exactly paradise, but is still very rich and fulfilling.
[sursa]
The skyline of the town is dominated by the twin cupola
Tucked in the rolling hills and rising mountains
(Ma intreb ce “rising mountains” au astia si ce e cu cupolele alea 2 “gemene”)
[sursa]
05
Oct
09
2, 10.. 2, 10.. 127.0.0.1
Domnul Sovaiala, ma imbie sa-mi fac bilantul.
Am dus-o mai bine ca anu’ trecut.
1. Am invatat sa invat.
2. Mi-a aratat ca daca suntem prieteni de pahar nu inseamna ca suntem prieteni.
3. N-am apucat sa desenez cat as fi vrut.
4. Am reusit sa finalizez doua idei.
5. M-am lasat de fumat. De 5 ori.
6. Am mancat mai multa ciocolata ca anul trecut pe vremea asta
5. Am baut mai putina bere
4. Am visat la noul an.
S-o ia cine-o mai vrea.
24
Sep
09
nostalgia…
M-a pleznit intre ochi desenul asta animat acum 20 de minute cand mi-am amintit. Pentru cei care-au gustat desenele animate asa cum se faceau. :)
prima parte:
a doua parte:
Probabil ca n-as fi scris postul asta daca nu m-as fi aflat acum la o intersectie “semaforizata punk”. Rar ajung sa postez pe aici ceva din mine.
Din lipsa de fonduri filmul din capul meu s-a oprit la cele cateva secvente imaginate. Povestea mea cu aluzii la iluzii.
Acum ar trebui sa fie genericul, si ar trebui sa vezi un tip care-si ascute sabiile si-si sterge de praf armura. E slabit, poate chiar bolnav. Pe moaca lui poti sa citesti un soi de ura. O determinare inexplicabila. Important e sa vezi cu cata grija isi pregateste lucrurile.
Intre timp sunt secvente de lupta. Nu vezi cu cine se lupta. Il vezi doar pe el cum da cu sabia si cu scutul.
La sfarsitul genericului iese din casa imbratisandu-si mama.
“Trenul Accelerat “Rocinante” pleaca in directia Bucuresti in 10 minute!”
Restul povestii inca o scriu. Cine se prinde cum se termina, primeste o bere de la mine.
aaa, sa nu uit, aici facem stanga.
09
Sep
09
eu am ras, va zic si voua.
extraoptiuni necesare pentru a intelege:
0. Experienta Politehnicii
1. Engleza
2. Matematica
3. Simtul umorului
Si-acum, va rog, gustati some delicious Copypasta:
———-
An physicist, a mathematician, and an engineer are all given the task of determining the volume of a little red ball.
The physicist says “This is too easy…” and fills a graduated cylinder with water, places the ball in the water, measures the displaced volume and reports the volume of the ball.
The mathematician responds “It’s even easier than that,” and derives an equation for the volume of a sphere as a function of its diameter, measure the diameter, and calculates the volume.
The engineer laughs and says “I’ve got you both beat” and pulls out a table of volumes of little red balls.
———-
An electron gets pulled over for speeding. The policeman walks up to the car and says, “Sir, do you know how fast you were going?” The electron replies, “No, but I know exactly where I am!”
———-
So Schrödinger is driving Heisenberg down the freeway, on their way to a conference, when all of a sudden there’s a loud Thump!, and Schrödinger swerves.
Heisenberg twists to see what’s on the roadway behind them, and says, “Oh my gosh, I think you hit a cat!”
Schrödinger replies, “Is it dead?”
To which Heisenberg answers, “I can’t be certain.”
———-
A physicist, an engineer and a mathemetician agree to take part in an experiment. Each person is locked in a room with nothing but a single can of beans.
After three days the researchers open each door in turn. In the first room they find the physicist happily scrawling equations across a wall, and the can of beans is neatly popped open. They ask him how he opened the can and he says “Oh I applied pressure to the stress points”.
They take their notes and move on to the next room, where the engineer is snoring in a corner. The can is lying beside him, a smashed pile of metal. They wake him and ask him how he opened the can, to which he replies “I battered it to it’s failure point.
Finally, they open the third door. There they find the mathematician holding the can, rocking back and forth, and muttering, “Assume the can is open. Assume the can is open.”
———-
Descartes is sitting in a bar. The barkeep asks, “another one, Rene?”
“I think not,” replies he — and POOF!, disappears.
———-
Q.How many mathematicians does it take to screw in a lightbulb?
A.One, he gives it to a Psychiatrist hereby reducing the problem to another joke.
———-
(e^x) is walking down the street, when he runs into (7), who has a crazed, fearful look in her eye. “(e^x)!” screams (7), “You have to run! All the numbers are running. A differential is coming… we’ll all be turned to nothing!” (e^x) barely responds, “Pff, baby, I’m (e^x), differentials don’t change me, I’m my own derivative.” (7) keeps running. More numbers pass by urging (e^x) to flee. He pays no mind.
Suddenly, the differential turns the corner. With a smirk on his face, (e^x) is ready for it.
But No! His face turns to horror. Standing before him is (dy/dz).
———-
An engineer, a physicist and a mathematician are contracted by a farmer to build a fence for his sheep. Whichever one builds the smallest fence will win the contract.
The engineer goes first. He count the sheep and calculates the average size of a sheep, and builds a circular fence large enough to hold all of them. The farmer is quite impressed.
The physicist goes next. He explains to the farmer that he will a circular fence of infinite radius, and then contract it until it cannot contract any further, thereby creating the smallest possible circular fence around the sheep. The farmer is a little skeptical, but likes the idea.
The mathematician goes last. He notices a couple yards of scrap fence on the ground leftover from the engineer’s attempt. He picks it up, wraps it around himself clockwise and says “I declare myself to be outside”.
———-
Three statisticians are at an archery range. The first shoots at the target and misses 10 meters to the left. The second misses 10 meters to the right. The third starts jumping up and down yelling “I hit it!.”
———-
Welcome to the Entropy Cafe, may I take your order?
———-
Poles in engleza inseamna si poli si Polonezi.
There’s a group of Polish aerospace engineers touring Europe and flying into Paris for a convention. As they fly over the French capitol, all the engineers lean over to one side of the plane to get a better view of the Eiffel Tower. The plane promptly goes into a tailspin and crashes, killing them all.
The problem was that there were too many Poles on the right side of the plane.
———-
Mathematical puns are the first sine of madness.
———-
Q: What do you call a parrot that hasn’t eaten?
A: Polly-no-mial.
———-
What’s purple and commutes? An abelian grape.
———-
A bar walks into a communative algebraist.
———-
One day, President Bush is listening to daily Iraq War briefing. Towards the end, one of the generals mentions that two Brazilian soldiers were killed.
Bush’s eyes go wide and his lip quivers; after a moment he asks, “My God, how many millions are there in a Brazillion?
Ce mica e camaruta asta! Si ce plina de intuneric… Sunt curios cum au intrat toti oamenii astia aici. Poate prin hubloul ala de pe peretele de vest. Nu vad prin el mai nimic. Tot ce pot sa fac e sa ma minunez ca a inceput sa ploua. Poate de-aia s-au si adapostit toti la mine.
I-as da afara. Nu de alta dar e umezeala aici si singura lor distractie e sa-mi desprinda tencuiala scorojita de pe pereti. Ma uit urat la ei, se uita urat la mine si parca vad prin pielea lor cum au acumulat dorinte nesatisfacute si dureri apasatoare. “NU-MI MAI RUPETI BUCATI DIN PERETE! SI TU! TU ALA GRAS DA-TE DE LA CALCULATORUL MEU! CE CAUTI TU SA CITESTI MAILURI DRAGUTE?! NU VEZI C-A VENIT TOAMNA?”
De-aia-s toti tristi si plansi. De-aia se uita urat la mine. Pentru ca sunt urati. Pentru ca sunt si eu urat de cineva.
M-am grabit sa pun radio-ul pe City FM si-am fost supt altundeva. Intr-o casa cu peretii mov si geamuri mari. O casa nu prea luminata. Eram intins pe canapea in sufragerie si-aveam senzatia ca-s invelit cu perdeaua. Langa mine citea o fata frumoasa si ma intreba daca sunt bine. Imi citea jurnalul cu voce tare si-mi aminteam trecutul. Imi aminteam cum era cand tot pamantul se invartea pentru mine.
Pentru o clipa am crezut ca am 10 ani, ca sunt acasa in camera pedepsit de mama sa nu ies afara pentru ca ma urcasem pe centrala termica si aruncam cu pietre dupa porumbei. Aveam senzatia ca langa mine e surioara mea mai mica. Aveam senzatia ca ea statea cu mine ca sa nu fiu gelos ca ea are voie sa iasa afara. Asa mi-am amintit de draperiile rosii, sangerii, de acasa si cum se vedea vara cerul albastru printre ele.
Cand m-am trezit era deja noapte. Fata disparuse. Am ramas singur tremurand de frig pe canapeaua din sufragerie. Afara ploua incet cu stropi marunti. Am dat perdeaua de pe mine si m-am ridicat in capul oaselor. O data cu mine s-a ridicat si floarea ofilita din ghiveci. Ne-am uitat unul la altul si mi-a zambit.
As fi baut o cafea, dar era deja tarziu si nici ibricul nu stiam unde l-am pus. Peretii pareau tot la fel de veseli si la lumina artificiala a becurilor. Tot la fel de mov si tot la fel de plini de viata. Mi-am adus aminte ca n-am apucat sa dau pe City FM. M-am grabit la calculator in cealalta camera si-am intrat pe net sa caut radioul.
A intrat in camera si ea. “Te-ai trezit?” Da. “Ti-as face o cafea, dar e tarziu si nu stiu unde e ibricul.” Asta vroiam si eu. I-am zambit. Era cea mai frumoasa fata. Cand m-am ridicat de pe scaun s-a ridicat si tavanul o data cu mine. Ea canta ceva magic si m-a luat la dans.
What shall we use to fill the empty spaces
Where waves of hunger roar?
Shall we set out across the sea of faces
In search of more and more applause?
Shall we buy a new guitar?
Shall we drive a more powerful car?
Shall we work straight through the night?
Shall we get into fights?
Leave the lights on?
Drop bombs?
Do tours of the east?
contract diseases?
Bury bones?
Break up homes?
Send flowers by phone?
Take to drink?
Go to shrinks?
Give up meat?
Rarely sleep?
Keep people as pets?
Train dogs?
Race rats?
Fill the attic with cash?
Bury treasure?
Store up leisure?
But never relax at all
With our backs to the wall.
Pluteam. Plutea si ea cu mine. Eram pe norisorul nostru alb. Eram inapoi in anii in care puteam alege, si-ncercam sa-mi aduc aminte de ce am ales-o pe ea. Uitam in fiecare clipa de ce am ales-o, iar ea imi reamintea cu constiinciozitate. Ignorand parca lipsa mea de atentie. Cand s-a terminat dansul mi-am dat seama cat gresisem fata de ea. Era din nou la capul meu si-mi citea cu voce tare jurnalul. Speram amandoi sa adorm.
Cand m-am trezit lumea plecase deja, peretii ramasesera tristi si scorojiti. Mi-era dor de movul vesel din apartamentul ei. Mi-era dor de ea, cea mai frumoasa fata. Acum la capul meu statea un domn cu pelerina de ploaie si palarie. Avea parul alb si respiratia ii mirosea a tutun de pipa. Radioul era in sfarsit pe City FM.
I-am povestit visele mele. Se uita incruntat la mine si dadea din cap dezaprobator daca ii se parea ca e cazul. La final a vorbit incet:
Kiddo, it’s high time you understand: our destiny is to live our lives trying to fix the problems we were born with. But kiddo, beware! The moment you’ve finally solved your troubles, all you’ve got left is the time ’till your death. And kiddo, that time you’ll be spending pitying yourself.
