De la Machete incoace am prins o pasiune dubioasa pentru Robert Rodriguez. Evident, vazusem inainte si Desperado si SinCity si Four Rooms, dar n-am luat niciodata in serios capacitatea lui de a transmite un mesaj atat de simpluintr-un mod atat de dubios.
Intre timp am vazut si From Dusk till Dawn si Once Upon a Time in Mexico. N-am inteles nimic despre el, despre ce vrea si nici cum face sa obtina. Daca va bate gandu sa urmariti filmele lui… pastrati o galeata langa. Mai ales pentru Planet Terror.
Omu’ e violent, poate mai violent ca Tarantino, construieste bine argumentarea violentei si abuzeaza de sange.
Mi-au placut ironiile la adresa atator clisee cinematografice, ruperile de “ritm” si subtilitatile politice implicate, dar si capacitatea de a monta prost intentionat, filmarea nasoala studiata si personajele simple, fara intentii ascunse.
Per total, usor de urmarit, greu de inghitit.
Si, evident, intrebarea pe care mi-o pun constant, care pare sa nu intereseze pe nimeni altii decat cei din pestera: Daca Rodriguez si Tarantino au o fratie in care fiecare regizeaza o scena in filmele celuilalt pentru un dolar, care e scena regizata de Tarantino in Machete?
Eo zic ca e aia de la final cu lupta dintre Steven Segal si Danny Trejo, da’ mai discutam…
eo raman la de niro si sherifu asasinand gravida