01
Sep
09

pentru ca toamna nu intarzie niciodata

Ce mica e camaruta asta! Si ce plina de intuneric… Sunt curios cum au intrat toti oamenii astia aici. Poate prin hubloul ala de pe peretele de vest. Nu vad prin el mai nimic. Tot ce pot sa fac e sa ma minunez ca a inceput sa ploua. Poate de-aia s-au si adapostit toti la mine.

I-as da afara. Nu de alta dar e umezeala aici si singura lor distractie e sa-mi desprinda tencuiala scorojita de pe pereti. Ma uit urat la ei, se uita urat la mine si parca vad prin pielea lor cum au acumulat dorinte nesatisfacute si dureri apasatoare. “NU-MI MAI RUPETI BUCATI DIN PERETE! SI TU! TU ALA GRAS DA-TE DE LA CALCULATORUL MEU! CE CAUTI TU SA CITESTI MAILURI DRAGUTE?! NU VEZI C-A VENIT TOAMNA?”

De-aia-s toti tristi si plansi. De-aia se uita urat la mine. Pentru ca sunt urati. Pentru ca sunt si eu urat de cineva.

M-am grabit sa pun radio-ul pe City FM si-am fost supt altundeva. Intr-o casa cu peretii mov si geamuri mari. O casa nu prea luminata. Eram intins pe canapea in sufragerie si-aveam senzatia ca-s invelit cu perdeaua. Langa mine citea o fata frumoasa si ma intreba daca sunt bine. Imi citea jurnalul cu voce tare si-mi aminteam trecutul. Imi aminteam cum era cand tot pamantul se invartea pentru mine.

Pentru o clipa am crezut ca am 10 ani, ca sunt acasa in camera pedepsit de mama sa nu ies afara pentru ca ma urcasem pe centrala termica si aruncam cu pietre dupa porumbei. Aveam senzatia ca langa mine e surioara mea mai mica. Aveam senzatia ca ea statea cu mine ca sa nu fiu gelos ca ea are voie sa iasa afara. Asa mi-am amintit de draperiile rosii, sangerii, de acasa si cum se vedea vara cerul albastru printre ele.

Cand m-am trezit era deja noapte. Fata disparuse. Am ramas singur tremurand de frig pe canapeaua din sufragerie. Afara ploua incet cu stropi marunti. Am dat perdeaua de pe mine si m-am ridicat in capul oaselor. O data cu mine s-a ridicat si floarea ofilita din ghiveci. Ne-am uitat unul la altul si mi-a zambit.

As fi baut o cafea, dar era deja tarziu si nici ibricul nu stiam unde l-am pus. Peretii pareau tot la fel de veseli si la lumina artificiala a becurilor. Tot la fel de mov si tot la fel de plini de viata. Mi-am adus aminte ca n-am apucat sa dau pe City FM. M-am grabit la calculator in cealalta camera si-am intrat pe net sa caut radioul.

A intrat in camera si ea. “Te-ai trezit?” Da. “Ti-as face o cafea, dar e tarziu si nu stiu unde e ibricul.” Asta vroiam si eu. I-am zambit. Era cea mai frumoasa fata. Cand m-am ridicat de pe scaun s-a ridicat si tavanul o data cu mine. Ea canta ceva magic si m-a luat la dans.

What shall we use to fill the empty spaces
Where waves of hunger roar?
Shall we set out across the sea of faces
In search of more and more applause?
Shall we buy a new guitar?
Shall we drive a more powerful car?
Shall we work straight through the night?
Shall we get into fights?
Leave the lights on?
Drop bombs?
Do tours of the east?
contract diseases?
Bury bones?
Break up homes?
Send flowers by phone?
Take to drink?
Go to shrinks?
Give up meat?
Rarely sleep?
Keep people as pets?
Train dogs?
Race rats?
Fill the attic with cash?
Bury treasure?
Store up leisure?
But never relax at all
With our backs to the wall.

Pluteam. Plutea si ea cu mine. Eram pe norisorul nostru alb. Eram inapoi in anii in care puteam alege, si-ncercam sa-mi aduc aminte de ce am ales-o pe ea. Uitam in fiecare clipa de ce am ales-o, iar ea imi reamintea cu constiinciozitate. Ignorand parca lipsa mea de atentie. Cand s-a terminat dansul mi-am dat seama cat gresisem fata de ea. Era din nou la capul meu si-mi citea cu voce tare jurnalul. Speram amandoi sa adorm.

Cand m-am trezit lumea plecase deja, peretii ramasesera tristi si scorojiti. Mi-era dor de movul vesel din apartamentul ei. Mi-era dor de ea, cea mai frumoasa fata. Acum la capul meu statea un domn cu pelerina de ploaie si palarie. Avea parul alb si respiratia ii mirosea a tutun de pipa. Radioul era in sfarsit pe City FM.

I-am povestit visele mele. Se uita incruntat la mine si dadea din cap dezaprobator daca ii se parea ca e cazul. La final a vorbit incet:

Kiddo, it’s high time you understand: our destiny is to live our lives trying to fix the problems we were born with. But kiddo, beware! The moment you’ve finally solved your troubles, all you’ve got left is the time ’till your death. And kiddo, that time you’ll be spending pitying yourself.


2 Responses to “pentru ca toamna nu intarzie niciodata”


  1. September 2, 2009 at 0:00

    prima oara am citit de curiozitate. si am aflat. acum nu pot sa recitesc pentru ca stiu :|

  2. 2 wke
    September 4, 2009 at 6:58

    cel mai tare anotimp. prietenii stiu de ce:D


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: